"Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh" de Franz Werfel

Un articol excelent despre această carte găsiți aici:
http://www.nybooks.com/daily/2015/04/24/epic-armenian-genocide/

Acest articol m-a convins să o citesc și pot spune că este una din cărțile de referință despre planul turc de "curățare" a țării și exterminare a armenilor, scrisă excepțional în urma unei documentări minuțioase.
Pe lângă faptul că autorul respectă adevărurile istorice ale asediului de pe Musa Dagh, acesta încearcă să le îmbrace într-o poveste despre oameni, despre felul lor de a fi și modul în care reacționează în situații extreme, despre tipologia armeană și statutul lor de popor "tolerat" în Imperiul Otoman.

 

Acțiunea se petrece în timpul Primului Război Mondial, când turcii profită de acest prilej pentru a duce campania de exterminare a populației armene, care era considerată vinovată de subminarea tradiției musulmane, armenii fiind creștini și sursa intrării influenței nocive occidentale în Imperiu.
Genocidul armean, pe care Turcia nu îl recunoaște nici în ziua de azi, îl prefigurează pe cel evreiesc, cu doar 20 de ani înainte sa, și a fost probabil o sursă bună de inspirație pentru acesta, deoarece metodele utilizate sunt foarte asemănătoare.
Este ironic faptul că în carte apar următoarele cuvinte, rostite de un optimist incurabil, din câte se pare:

"În orice caz cu persecuțiile, atrocitățile, masacrele s-a sfârșit o dată pentru totdeauna. Lumea progresistă n-ar mai tolera asemenea lucruri. Iar guvernul turc se află sub directa supraveghere a aliaților săi."

Sunt convinsă că au existat atunci (și încă mai există) persoane care au gândit chiar așa, care amețite de iluzia progresului uman au considerat că astfel de noi minime pe graficul istoriei nu mai sunt posibile.
"Lumea progresistă" a tolerat însă cu mare indulgență masacrele iar aliații guvernului turc (Germania, de exemplu) erau prea ocupați să-și salveze singuri pielea în timpul războiului (tocmai de aceea a fost ales acest prilej) ca să se mai gândească și la acea populație obscură care urma să dispară.
Încercări foarte timide au fost făcute pentru a îmbunătăți situația însă prin metode mai mult neoficiale, de exemplu prin intervențiile unor preoți creștini care au dorit să însoțească și să ajute convoaiele de deportați.

"(...) Există astăzi două Europe. Germanii au mai multă nevoie de guvernul turc decât are acesta nevoie de ei. Iar ceilalți nu pot să ne ajute."

"Ceilalți" de bună seamă că au ridicat glasul împotriva a ceea ce auzea că se întamplă, însă întrebarea care merită a fi pusă este: dacă ar fi fost aliați ai Imperiului Otoman ar mai mai fi ridicat aceste glasuri? Cel mai probabil, nu.

Cartea este interesantă din mai multe puncte de vedere. Este desigur cel politic, cel istoric și cel umanitar.
Însă mai sunt și alte direcții. Sunt ilustrate în detaliu pregătirile pentru asediu în urma hotărîrii oamenilor de a se refugia pe Musa Dagh și de a riposta, etapele asediului împreună cu toată organizarea societății nou formate pe munte, momentele de disperare, de bucurie, de speranță, de revoltă împotriva conducătorilor, capacitatea acestora de anticipa anumite mișcări naturale și automate ale masei de oameni în urma presiunii.
Iar finalul este unul atipic și spectaculos din perspectivă psihologică.

Este o carte despre care cu ușurință și cu mult folos s-ar putea face un film.
Ceea ce s-a și început la un moment dat, însă sub presiune această idee nu a mai fost dezvoltată (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/The_Forty_Days_of_Musa_Dagh#Objections_and_obstructions_of_film_adaptations)

"Germinal" de Émile Zola

    "Germinal" este considerat cel mai semnificativ roman al lui Émile Zola fiind povestea revoltei unor mineri din norul Franţei care erau exploataţi de proprietarul minei. "Germinal" este prima lună de primăvară din calendarul francez republican, iar utilizarea sa aici înseamnă un nou început, o sămânţă pentru un viitor mai bun.
    Cartea este o ediţie rusească în franceză, din anul 1949, cu coperţi cartonate.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 530

"Jurnalul unei scriitoare" de Virginia Wolf

    Virginia Wolf este una din cele mai de seamă scriitoare a secolului XX, o figură importantă în cercurile literare, prietenă cu Lytton Strachey, John Maynard Keynes, Katherine Mansfield. În acea vreme, faptul că o femeie scria atât de bine încă era primit de cercurile criticilor uneori cu scepticism, iar alteori cu invidie.
    Ea îşi doreşte ca jurnalul său să fie "Ceva suplu dar nu neîngrijit, destul de elastic încât să cuprindă orice lucru, minor sau frumos ce-mi trece prin minte. Aş dori să fie aidoma unui pupitru vechi şi adânc, sau unui geamantan încăpător în care arunci o sumedenie de nimicuri fără să te mai uiţi la ele. Aş vrea să revin după un an sau doi şi să aflu că lucrurile s-au orînduit singure, s-au înfrumuseţat şi s-au contopit, aşa cum se întâmplă întotdeauna într-un mod misterios, formând un tipar destul de transparent pentru a oglindi lumina vieţii noastre şi rămânând totodată structuri ferme, cu independenţa unei opere de artă."
    El conţine însemnări dintre anii 1918 şi 1941 din care desprindem stilul de viaţă al scriitorilor din acea vreme; se povestesc întâlniri, discuţii, atitudini ale celor din cercul său de prieteni.
    Pe de altă parte, Jurnalul conţine multă analiză a cărţilor citite de Virginia Wolf, ce sentimente sau gânduri îi provoacă şi uneori critici aspre la adresa unora dintre ele. Pe lângă faptul că citeşte toate aceste opere ale unor scriitori vechi sau contemporani, ea este profund interesată şi de biografia acestora, fiind conştientă că opera este nedespărţită şi tot timpul influenţată de viaţa celui care o produce.
    Prin acest jurnal, ea însăşi îşi expune biografia, impulsurile interioare şi izvoarele operei sale, stările provocate de succesul unei cărţi sau respingerea sa de către edituri. Pe tot parcursul vieţii scriitoarea este pusă în situaţia de alege să scrie exact ce crede şi cum îi place şi cererile de a face compromisuri, de a schimba ici şi colo, mai ales în articolele trimise la diverse publicaţii. Decizia luată de fiecare dată este de a rezista tentaţiei de a fi o scriitoare populară, dar neloială propriilor credinţe şi formulări. Cu toate acestea, criticile şi neacceptarea unora din scrierile sale câteodată o demoralizează, influenţând negativ creaţia literară.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 426

Semn de carte cu mărgele lucrate manual

Preţ: 8 lei

Semn de carte cu frunză de nufăr

Preţ: 6 lei

Semn de carte cu gărgăriţă

Preţ: 6 lei

Semn de carte cu flori

Preţ: 6 lei

Semn de carte 1

    Mai nou, am început să fac semne de carte după modelul unuia pe care l-am primit din Praga, de Crăciun.
    Aşa că, la fiecare trei cărţi, primiţi şi un semn de carte. Deocamdată arată aşa:

    Altfel, cel din imagine are preţul de 6 lei.

"Gherla" de Paul Goma

    După ce am citit pe nerăsuflate primele o sută de pagini, mi-am dat seama că voi reciti cu siguranţă această carte. Şi nu pentru scenele groteşti pe care ne aşteptăm cu toţii să le găsim într-o carte care descrie viaţa (sau mai degrabă supravieţuirea) în Penitenciarul de la Gherla în anii comunismului, ci pentru incredibila acurateţe cu care sunt notate psihologia omului, a maselor de oameni şi a românilor ca şi naţiune.

    Nu am extras din această "experienţă" (pot să numesc aşa lecturarea acestei cărţi) neapărat "indivizii defecţi sufleteşte", "bătăile şi suferinţele" pe care ei le aplică, aşa cum fac în "recenziile" lor cei mai mulţi oameni, deşi toate acestea sunt într-adevăr prezente şi nu sunt în nici un caz de neglijat; acestea sunt însă cadrul în care uneori adevăratele comori ale sufletului ies la iveală, aici este sita fină prin care se separă oamenii.
    În condiţii de extrem se poate observa până unde se poate ajunge şi în rău, dar şi în bine, realitatea mecanismelor psihologice omeneşti te loveşte dincolo de categorisirile şi explicaţiile teoretice pe care ţi le poate da un academician legat de comportamentele umane: este o realitate dură, dar simţi în ea gustul adevărului; te doare, dar te eliberează. Îţi dai seama că toţi le avem în noi, latent sau chiar manifestate, iar puse în condiţii potrivite ar putea lua forme din cele mai bizare.

   Ar fi multe de spus... Sunt paragrafe sau pagini pe care ai putea discuta ore în şir. Singurul lucru pe care-l putem face este să mulţumim acestor oameni care au reuşit să treacă prin asta că au povestit şi că, datorită bogăţiei lor sufleteşti, au sintetizat în aşa fel aceste întamplări nefericite încât putem trage şi noi foloase de pe urma lor.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 237

"Cyrano de Bergerac" de Edmond Rostand

    Această piesă a fost ecranizată şi a fost folosită ca idee în filme, de exemplu în bine-cunoscutul 'Roxanne' în care joacă Steve Martin, un personaj cu un nas foarte mare, dar cu o personalitate îndrăgită de toată lumea ( http://www.imdb.com/title/tt0093886/ ). Însă nu mai este nevoie să spun că replicile din piesa de teatru sunt mult mai pline de substanţă şi mai amuzante, iar uneori îşi face loc şi un strop din filozofia de viaţă (desigur, de urmat) a acestui erou..

    Se pare că personajul poveştii lui Edmond Rostand îşi avea corespondentul în realitate, un gânditor şi scriitor pe nume Savinien de Cyrano de Bergerac, care a trăit în prima jumătate a secolului al XVII-lea şi care într-adevăr nu era deloc atrăgător din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, el a lăsat amintirea unui om inteligent şi foarte curajos. Autorul îi dă lui Cyrano toate calităţile de dorit la un bărbat, în afară de aspectul exterior.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 257