"Scrisori persane" de Montesquieu

    "Scrisorile" dintre persanii Usbec şi Rica, ce sunt obligaţi să vină în Paris, şi familia din Ispahan descriu bizareriile parizienilor, stilul de viaţă şi filozofiile lor privite din afară, obiectiv. Uneori în comparaţie cu stilul de viaţă oriental. Ei încearcă să înţeleagă aceste diferenţe şi să şi le explice, din sublimarea unor comportamente şi întâmplări ajungându-se la concluzii interesante.

    "Mi se pare, dragă Usbec, că nu judecăm lucrurile decât în legăturile lor tainice cu noi înşine. Nu mă miră că negrii îl zugrăvesc pe drac de o albeaţă strălucitoare iar pe zei negri ca tăciunele. Nu mă mir că Venus la anumite popoare are sânii atârnând până la coapse şi că, în sfârşit, toţi cei ce se închină la idoli îi reprezintă pe zeii lor cu figuri omeneşti, atribuindu-le toate înclinările lor. S-a spus, pe drept cuvânt, că dacă triunghiurile şi-ar face un zeu, acesta ar avea desigur trei laturi."

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 369

"Punct contrapunct" de Aldous Huxley

    "Punct contrapunct" nu are un fir epic bine conturat, însă alcătuieşte un ansamblu de evenimente şi de tipuri de oameni din diverse zone ale societăţii englezeşti pe care le putem chiar clasifica şi astfel extrage anumite arhetipuri.
   Aldous Huxley scoate în evidenţă, de exemplu,  tipul omului strict intelectual, care nu are capacitatea de a empatiza, de a se indentifica emoţional cu ceilalţi şi nici măcar cu propria familie, deci care nu poate înţelege cu adevărat stările celorlalţi.
    "- Eşti ca o maimuţă aparţinând laturii supraomeneşti a umanităţii. Eşti aproape uman, ca aceşti sărmani cimpanzei. Singura diferenţă este că cimpanzeii încearcă să-şi înalţe gândurile, sentimentele şi instinctele, iar tu încerci să te cobori până la sentimente, folosindu-te de intelectul tău. Eşti aproape uman. Te afli chiar la limită, sărmane Phil."
    Apoi ne descrie scene de sentimentalism dus la extrem, de către persoane care nu pot trăi pentru altceva în afară de emoţii. Ceea ce se poate înţelege din asta este importanţa echilibrului care trebuie să existe între emoţii şi intelect.
   Tabloul societăţii, cu eternele sale false politeţuri, cu discuţii mai mult sau mai puţin de substanţă, cu interese de rang sau avere, ne apare, cu mici diferenţe de înveliş, ca şi cel din ziua de azi şi dintotdeauna.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 531

"Leviathan" de Julien Green

 
 "Leviathan", o carte plină, atât de plină încât o poţi simţi adeseori sufocantă. Atmosfera este copleşitoare, sentimentul neîncetat că nici un personaj nu are de ales, totul se petrece pentru că astfel trebuie să se petreacă.
    Acest motiv strivitor al destinului care nu lasă voinţele personajelor nici măcar sa prindă contur şi să se afirme revine mereu în romanele lui Julien Green. Învălmăşeala de sentimente şi senzaţii lasă foarte puţin loc gândirii clare şi iată că aşa-zisul liber arbitru ajunge rareori să fie exercitat.
    "I se părea că dacă ar fi fost prins ar fi  ispăşit crima altuia. Era ca şi cum şi-ar fi comis nelegiuirea într-o criză de somnambulism...Din această cauză nu simţea nici o remuşcare... Poate fi sufletul tras la răspundere pentru ceea ce făptuieşte braţul, pentru ceea ce rosteşte gura? De ce n-ar exista şi momente când se produce un divorţ între actele omului şi voinţa sa? Poate că uneori slujim unor forţe necunoscute nouă, care profită de faptul că suntem orbiţi de furie şi ni se substituie şi ne dictează gândurile."

    Cartea a fost tentantă pentru mine datorită analizei psihologice care se poate face asupra ei şi pentru că scoate în evidenţă cursul vieţii aşa cum ne e teamă să recunoaştem că este.

Număr de pagini: 277

"Gog" de Giovanni Papini

    Dragostea mea pentru "Gog" a început prima dată când am citit cartea şi a crescut cu fiecare re-citire. Este o carte excelentă, plină de idei, unele mai năstruşnice, altele mai puţin, dar toate plecând de fapt de la un fond serios, de la nişte întrebări fundamentale, evident în stilul lui Papini.

    Totul este expus ca un ansamblu de file de jurnal, atribuite lui Gog, un personaj interesant cunoscut într-un sanatoriu ("Conversaţia lui era foarte ciudată: trecea de la o discuţie paradoxală, dar adeseori inteligentă, la ieşiri de o vulgaritate mai rea decât josnică: bestială.") care, având resursele materiale, călătoreşte foarte mult şi îşi doreşte să cunoască toate ciudăţeniile pe care lumea modernă le are de oferit.

    Vă doresc să găsiţi cartea tot atât de savuroasă pe cât am găsit-o eu.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 262

"Agonie şi extaz" de Irving Stone

 
 "Agonie şi extaz" este cartea vieţii lui Michelangelo Buonarroti, este povestea impresionantă a maestrului sculpturii în marmură, care a început sa lucreze prima dată ca uncenic în atelierulul pictorului Ghirlandaio. Începutul este amuzant pentru că Michelangelo este hotărât să înceapă să studieze cu pictorul, în ciuda faptului că tatăl său nu este de acord, aşa că îi propune lui Ghirlandaio să-i plătească tatălui său şase florini în primul an pentru a-l lăsa să vină la atelier. Surprins de îndrăzneala băiatului, acesta acceptă.:)

    Însă Michelangelo nu este fascinat de pictură, ci de sculptură.
    "- Dumnezeu a fost primul sculptor, el a modelat prima figură: omul. (...) Opera de artă devine nobilă în măsura în care reprezintă realitatea. Iar sculptura se apropie mai mult de forma reală, deoarece silueta tăiată în marmură poate fi privită din toate părţile..."
    Apoi ajunge să înveţe.
    "- Piatra lucrează împreună cu tine. Se dezvăluie singură. Dar trebuie să ştii s-o loveşti. Piatra nu se supără pe daltă. Nu se simte prigonită. Însuşirea ei este să se transforme. Fiecare piatră are propria ei fire. Trebuie înţeleasă. Poartă-te cu grijă, dacă nu, se va sfărâma. Nu lăsa niciodată piatra să se prăpădească."
    Trece peste reguli şi aranjează să studieze anatomia omului într-o morgă, lucru care era cu desăvârşire interzis. Aici află exact construcţia muşchilor pe care doreşte să-i redea fidel în sculpuri.

    Cartea ne descrie crearea marilor sale opere, întâlnirea cu Leonardo da Vinci, toate desigur într-o îmbinare între fapte istorice şi imaginaţia autorului.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 805

"Foamea" de Knut Hamsun

    Knut Hamsun, scriitor de origine norvegiană, debutează cu romanul "Foamea", în mare măsură autobiografic: aceste pagini sunt descrierea vieţii pe care autorul a fost nevoit s-o ducă o perioadă de timp în oraşul Oslo.
    Această carte este plină de fine observaţii ale proceselor care au loc în psihicul unui om frământat de lipsa de mâncare.

    Tânărul care-şi spune povestea se zbate între dorinţa de a lucra, de a scrie articole pentru a-şi câştiga existenţa sau pur şi simplu pentru a transmite ideile sale, şi incapacitatea de a se concentra, de a fi consecvent în direcţiile pe care hotărăşte să le urmeze. Momentele de claritate, în care este capabil să facă observaţii foarte exacte, se succed cu perioadele în care rămâne prins de o idee fixă, de sub vraja căreia nu mai poate scăpa.
    "Mă ridic pe jumătate şi îmi privesc picioarele; în momentul acela trăiesc o senzaţie ciudată şi fantastică, pe care nu am mai avut-o nicicând. Era ca o tresărire uşoară, neobişnuită ce-mi trecea prin nervi, ca şi cum aceştia ar fi fost străbătuţi de nişte dâre de lumină. Aruncându-mi privirile asupra ghetelor, mi s-a părut că revăd o veche cunoştinţă, sau că regăsesc o parte desprinsă din mine însumi. Acest sentiment de recunoaştere îmi face simţurile să vibreze, mă podidesc lacrimile şi percep ghetele ca murmurul uşor al unei muzici ce urcă spre mine. (...) Ca şi când nu mi-aş fi văzut ghetele până atunci, încep să le studiez exteriorul, mimica lor atunci cand mişc piciorul, forma şi căputa roasă şi descopăr că cutele şi cusăturile albite le dau o expresie, le conferă o fizionomie. Aceste ghete preluaseră ceva din propria mea fiinţă, mi se părea că ele acţionau ca o răsuflare asupra eului meu, că erau ca o parte vie din mine însumi..."

    Fiind conştient de situaţia sa, de hainele vechi pe care le poartă şi de faptul că oamenii îl judecă după asta, încearcă fără să-şi dea seama, să se comporte ca şi un om de situaţie bună, face acte de caritate deşi pentru asta e nevoie să-şi amaneteze hainele.
    "Omul a luat banii şi a început să mă cerceteze cu privirea. La ce se holba oare? Aveam impresia că îşi concentrează mai cu seamă asupra genunchilor pantalonilor mei şi această obrăznicie m-a scos din sărite. Credea oare, mizerabilul, că eram aşa sărac cum păream? (...) Ce-i păsa unui om atât de străin dacă îi făceam cinste cu banii pentru o masă, într-o zi atât de însorită?"


    Cartea este plină de succesiuni de momente de entuziasm şi de disperare ale tânărului, de scene tragi-comice la care nu poţi să nu zâmbeşti, deşi este vorba de un subiect aşa de delicat precum viaţa la limită a cuiva. Însă totul este bine scris, astfel încât poţi identifica în monologul interior al protagonistului modele psihologice bine-cunoscute, care funcţionează de minune în mintea fiecăruia dintre noi, chiar dacă noi nu avem nici o legătură cu foamea adevărată, cea de după 2-3 zile întregi de lipsuri.


Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 253