"Leviathan", o carte plină, atât de plină încât o poţi simţi adeseori sufocantă. Atmosfera este copleşitoare, sentimentul neîncetat că nici un personaj nu are de ales, totul se petrece pentru că astfel trebuie să se petreacă.
Acest motiv strivitor al destinului care nu lasă voinţele personajelor nici măcar sa prindă contur şi să se afirme revine mereu în romanele lui Julien Green. Învălmăşeala de sentimente şi senzaţii lasă foarte puţin loc gândirii clare şi iată că aşa-zisul liber arbitru ajunge rareori să fie exercitat.
"I se părea că dacă ar fi fost prins ar fi ispăşit crima altuia. Era ca şi cum şi-ar fi comis nelegiuirea într-o criză de somnambulism...Din această cauză nu simţea nici o remuşcare... Poate fi sufletul tras la răspundere pentru ceea ce făptuieşte braţul, pentru ceea ce rosteşte gura? De ce n-ar exista şi momente când se produce un divorţ între actele omului şi voinţa sa? Poate că uneori slujim unor forţe necunoscute nouă, care profită de faptul că suntem orbiţi de furie şi ni se substituie şi ne dictează gândurile."
Cartea a fost tentantă pentru mine datorită analizei psihologice care se poate face asupra ei şi pentru că scoate în evidenţă cursul vieţii aşa cum ne e teamă să recunoaştem că este.
Număr de pagini: 277
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu