Lucia Sturdza Bulandra, actriţă şi soţia lui Tony Bulandra, împreună cu care a fondat Teatrul Bulandra, povesteşte despre viaţa sa, despre oamenii cu care a lucrat, despre mari actori ai secolului XX care au inspirat-o şi au susţinut-o.
"Un alt mare şi neuitat artist, care, după cum am spus, a exercitat o înrâurire asupra formării mele actoriceşti, a fost Nottara ! Am şi acum în faţa ochilor masca dureroasă a lui Constantin Nottara în Luca Arbore, din piesa lui Delavrancea. Îi vad faţa palidă şi slăbită, ochii din care curgeau şiroaie de lacrimi, prelingându-i-se pe barba albă; îi aud vocea, înecată într-un plâns stăpânit cu demnitate, dar şi cu o sfâşietoare deznădejde. Nici revoltă, nici ură, ci o indescriptibilă durere de părinte pentru pierderea copiilor ucişi de sălbatica pornire duşmănoasă a lui Ştefăniţă."
Diferitele directorate ale Teatrului Naţional (Alexandru Davila, Pompiliu Eliade), bazate pe interese politice în special, au făcut ca o parte din actorii importanţi să se grupeze şi să lucreze mai întâi independent cu Davila ("În lumea teatrelor când se vorbea de o montare frumoasă, despre o premieră reuşită, se spunea: 'Ca la Davila !' Era pecetea unei izbânzi artistice."), apoi cu Tony şi Lucia Bulandra.
Tony Bulandra, pe lângă faptul că era un actor impresionant (Tudor Arghezi i-a dedicat câteva pagini de preţuire şi mulţumire la moartea acestuia), s-a ocupat de compania de teatru până în cele mai mici detalii ("Jucând matineu şi seara, grimându-se pentru spectacol, el discuta cu croitorul despre costume, cu traducătorii despre traduceri, cu administratorul Mezetti despre administraţie, aruncându-şi ochii pe rapoarte, pe scripte, calculând veniturile şi deficitele.").
O parte a istoriei personale o ocupă perioada în care d-na Bulandra lucrează ca director la Teatru în timpul comunismului. Această propunere vine într-un moment în care doamna nu se bucură de o viaţă prea fericită. Asta şi poate alte motive, o fac să se afilieze acestui curent şi chiar să sublinieze în carte norocul de a putea face parte din el.
Pe lângă toate aceste momente din viaţa artistică a Bucureştilor pe care am ajuns să le cunosc, am mai avut un folos de pe urma acestei cărţi: scenele de teatru descrise, din piese sau proze pe care încă nu le-am citit, m-au impulsionat să caut opera originală şi citind, să văd cu ochii minţii drama sau comedia desfăşurându-se.
Aruncă o privire înăuntru !
Număr de pagini: 289
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu