"Germinal" de Émile Zola

    "Germinal" este considerat cel mai semnificativ roman al lui Émile Zola fiind povestea revoltei unor mineri din norul Franţei care erau exploataţi de proprietarul minei. "Germinal" este prima lună de primăvară din calendarul francez republican, iar utilizarea sa aici înseamnă un nou început, o sămânţă pentru un viitor mai bun.
    Cartea este o ediţie rusească în franceză, din anul 1949, cu coperţi cartonate.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 530

"Jurnalul unei scriitoare" de Virginia Wolf

    Virginia Wolf este una din cele mai de seamă scriitoare a secolului XX, o figură importantă în cercurile literare, prietenă cu Lytton Strachey, John Maynard Keynes, Katherine Mansfield. În acea vreme, faptul că o femeie scria atât de bine încă era primit de cercurile criticilor uneori cu scepticism, iar alteori cu invidie.
    Ea îşi doreşte ca jurnalul său să fie "Ceva suplu dar nu neîngrijit, destul de elastic încât să cuprindă orice lucru, minor sau frumos ce-mi trece prin minte. Aş dori să fie aidoma unui pupitru vechi şi adânc, sau unui geamantan încăpător în care arunci o sumedenie de nimicuri fără să te mai uiţi la ele. Aş vrea să revin după un an sau doi şi să aflu că lucrurile s-au orînduit singure, s-au înfrumuseţat şi s-au contopit, aşa cum se întâmplă întotdeauna într-un mod misterios, formând un tipar destul de transparent pentru a oglindi lumina vieţii noastre şi rămânând totodată structuri ferme, cu independenţa unei opere de artă."
    El conţine însemnări dintre anii 1918 şi 1941 din care desprindem stilul de viaţă al scriitorilor din acea vreme; se povestesc întâlniri, discuţii, atitudini ale celor din cercul său de prieteni.
    Pe de altă parte, Jurnalul conţine multă analiză a cărţilor citite de Virginia Wolf, ce sentimente sau gânduri îi provoacă şi uneori critici aspre la adresa unora dintre ele. Pe lângă faptul că citeşte toate aceste opere ale unor scriitori vechi sau contemporani, ea este profund interesată şi de biografia acestora, fiind conştientă că opera este nedespărţită şi tot timpul influenţată de viaţa celui care o produce.
    Prin acest jurnal, ea însăşi îşi expune biografia, impulsurile interioare şi izvoarele operei sale, stările provocate de succesul unei cărţi sau respingerea sa de către edituri. Pe tot parcursul vieţii scriitoarea este pusă în situaţia de alege să scrie exact ce crede şi cum îi place şi cererile de a face compromisuri, de a schimba ici şi colo, mai ales în articolele trimise la diverse publicaţii. Decizia luată de fiecare dată este de a rezista tentaţiei de a fi o scriitoare populară, dar neloială propriilor credinţe şi formulări. Cu toate acestea, criticile şi neacceptarea unora din scrierile sale câteodată o demoralizează, influenţând negativ creaţia literară.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 426

Semn de carte cu mărgele lucrate manual

Preţ: 8 lei

Semn de carte cu frunză de nufăr

Preţ: 6 lei

Semn de carte cu gărgăriţă

Preţ: 6 lei

Semn de carte cu flori

Preţ: 6 lei

Semn de carte 1

    Mai nou, am început să fac semne de carte după modelul unuia pe care l-am primit din Praga, de Crăciun.
    Aşa că, la fiecare trei cărţi, primiţi şi un semn de carte. Deocamdată arată aşa:

    Altfel, cel din imagine are preţul de 6 lei.

"Gherla" de Paul Goma

    După ce am citit pe nerăsuflate primele o sută de pagini, mi-am dat seama că voi reciti cu siguranţă această carte. Şi nu pentru scenele groteşti pe care ne aşteptăm cu toţii să le găsim într-o carte care descrie viaţa (sau mai degrabă supravieţuirea) în Penitenciarul de la Gherla în anii comunismului, ci pentru incredibila acurateţe cu care sunt notate psihologia omului, a maselor de oameni şi a românilor ca şi naţiune.

    Nu am extras din această "experienţă" (pot să numesc aşa lecturarea acestei cărţi) neapărat "indivizii defecţi sufleteşte", "bătăile şi suferinţele" pe care ei le aplică, aşa cum fac în "recenziile" lor cei mai mulţi oameni, deşi toate acestea sunt într-adevăr prezente şi nu sunt în nici un caz de neglijat; acestea sunt însă cadrul în care uneori adevăratele comori ale sufletului ies la iveală, aici este sita fină prin care se separă oamenii.
    În condiţii de extrem se poate observa până unde se poate ajunge şi în rău, dar şi în bine, realitatea mecanismelor psihologice omeneşti te loveşte dincolo de categorisirile şi explicaţiile teoretice pe care ţi le poate da un academician legat de comportamentele umane: este o realitate dură, dar simţi în ea gustul adevărului; te doare, dar te eliberează. Îţi dai seama că toţi le avem în noi, latent sau chiar manifestate, iar puse în condiţii potrivite ar putea lua forme din cele mai bizare.

   Ar fi multe de spus... Sunt paragrafe sau pagini pe care ai putea discuta ore în şir. Singurul lucru pe care-l putem face este să mulţumim acestor oameni care au reuşit să treacă prin asta că au povestit şi că, datorită bogăţiei lor sufleteşti, au sintetizat în aşa fel aceste întamplări nefericite încât putem trage şi noi foloase de pe urma lor.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 237

"Cyrano de Bergerac" de Edmond Rostand

    Această piesă a fost ecranizată şi a fost folosită ca idee în filme, de exemplu în bine-cunoscutul 'Roxanne' în care joacă Steve Martin, un personaj cu un nas foarte mare, dar cu o personalitate îndrăgită de toată lumea ( http://www.imdb.com/title/tt0093886/ ). Însă nu mai este nevoie să spun că replicile din piesa de teatru sunt mult mai pline de substanţă şi mai amuzante, iar uneori îşi face loc şi un strop din filozofia de viaţă (desigur, de urmat) a acestui erou..

    Se pare că personajul poveştii lui Edmond Rostand îşi avea corespondentul în realitate, un gânditor şi scriitor pe nume Savinien de Cyrano de Bergerac, care a trăit în prima jumătate a secolului al XVII-lea şi care într-adevăr nu era deloc atrăgător din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, el a lăsat amintirea unui om inteligent şi foarte curajos. Autorul îi dă lui Cyrano toate calităţile de dorit la un bărbat, în afară de aspectul exterior.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 257

"Amintiri, amintiri..." de Lucia Sturdza Bulandra

    Lucia Sturdza Bulandra, actriţă şi soţia lui Tony Bulandra, împreună cu care a fondat Teatrul Bulandra, povesteşte despre viaţa sa, despre oamenii cu care a lucrat, despre mari actori ai secolului XX care au inspirat-o şi au susţinut-o.
    "Un alt mare şi neuitat artist, care, după cum am spus, a exercitat o înrâurire asupra formării mele actoriceşti, a fost Nottara ! Am şi acum în faţa ochilor masca dureroasă a lui Constantin Nottara în Luca Arbore, din piesa lui Delavrancea. Îi vad faţa palidă şi slăbită, ochii din care curgeau şiroaie de lacrimi, prelingându-i-se pe barba albă; îi aud vocea, înecată într-un plâns stăpânit cu demnitate, dar şi cu o sfâşietoare deznădejde. Nici revoltă, nici ură, ci o indescriptibilă durere de părinte pentru pierderea copiilor ucişi de sălbatica pornire duşmănoasă a lui Ştefăniţă."

    Diferitele directorate ale Teatrului Naţional (Alexandru Davila, Pompiliu Eliade), bazate pe interese politice în special, au făcut ca o parte din actorii importanţi să se grupeze şi să lucreze mai întâi independent cu Davila ("În lumea teatrelor când se vorbea de o montare frumoasă, despre o premieră reuşită, se spunea: 'Ca la Davila !' Era pecetea unei izbânzi artistice."), apoi cu Tony şi Lucia Bulandra.
    Tony Bulandra, pe lângă faptul că era un actor impresionant (Tudor Arghezi i-a dedicat câteva pagini de preţuire şi mulţumire la moartea acestuia), s-a ocupat de compania de teatru până în cele mai mici detalii ("Jucând matineu şi seara, grimându-se pentru spectacol, el discuta cu croitorul despre costume, cu traducătorii despre traduceri, cu administratorul Mezetti despre administraţie, aruncându-şi ochii pe rapoarte, pe scripte, calculând veniturile şi deficitele.").

    O parte a istoriei personale o ocupă perioada în care d-na Bulandra lucrează ca director la Teatru în timpul comunismului. Această propunere vine într-un moment în care doamna nu se bucură de o viaţă prea fericită. Asta şi poate alte motive, o fac să se afilieze acestui curent şi chiar să sublinieze în carte norocul de a putea face parte din el.

    Pe lângă toate aceste momente din viaţa artistică a Bucureştilor pe care am ajuns să le cunosc, am mai avut un folos de pe urma acestei cărţi: scenele de teatru descrise, din piese sau proze pe care încă nu le-am citit, m-au impulsionat să caut opera originală şi citind, să văd cu ochii minţii drama sau comedia desfăşurându-se.

    Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 289

"A la recherche du temps perdu" de Marcel Proust

    O ediţie "didactică" în franceză ce conţine fragmente din romanul "În căutarea timpului pierdut". Spun "didactică" în primul rând pentru că este vorba de fragmente, şi nu de întregul roman, iar apoi pentru că pe fiecare pagină există traduceri ale unor expresii mai greoaie, iar la sfârşit avem şi un mic dicţionar ce cuprinde cuvinte utilizate în carte.
    Foarte bună pentru cineva care acum începe să citească în franceză.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 191, copertă cartonată

"Histoires d'Asie" de Renée Jullien

    Carte în franceză publicată în anul 1943, cuprinde patru povestiri din Extremul Orient (Une grande victoire, Le derniere voyage du "Poulo-Condor", La folle d'Angkor, La tache blanche).

Număr de pagini: 156, coperţi cartonate

"Les nouvelles nourritures" de André Gide

    Ediţia a doua a tipăririi cărţii "Noile fructe" de André Gide, la editura Gallimard în Franţa, anul 1935. Unele pagini nici măcar nu sunt tăiate.
    De obicei, în librării, în româneşte, se găseşte împreună cu "Fructele pământului", fiind o urmare a acesteia, deci fiind tot o colecţie de descrieri foarte plastice ale unor senzaţii şi sentimente, ale unor peisaje pe care cu uşurinţă ţi le poţi imagina. Toate învăluite într-o dorinţă de libertate, de ne-convenţional, de trăire a fiecărui moment ca şi când ar fi primul. Sau ultimul.
    Gide, în aceste cărţi, este propovăduitorul unei vieţi simple, în care să guşti din "fructele pământului" fără să ai aşteptări de la ele, să iei lucrurile aşa cum vin, fără a încerca să te aperi de ele. De aici izvorăşte fericirea: din găsirea ritmului vieţii şi al naturii şi acceptarea lui.
    Aşa cum însuşi autorul spune: "un livre consacré à la joie" - o carte dedicată bucuriei.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 161

"Scrisori persane" de Montesquieu

    "Scrisorile" dintre persanii Usbec şi Rica, ce sunt obligaţi să vină în Paris, şi familia din Ispahan descriu bizareriile parizienilor, stilul de viaţă şi filozofiile lor privite din afară, obiectiv. Uneori în comparaţie cu stilul de viaţă oriental. Ei încearcă să înţeleagă aceste diferenţe şi să şi le explice, din sublimarea unor comportamente şi întâmplări ajungându-se la concluzii interesante.

    "Mi se pare, dragă Usbec, că nu judecăm lucrurile decât în legăturile lor tainice cu noi înşine. Nu mă miră că negrii îl zugrăvesc pe drac de o albeaţă strălucitoare iar pe zei negri ca tăciunele. Nu mă mir că Venus la anumite popoare are sânii atârnând până la coapse şi că, în sfârşit, toţi cei ce se închină la idoli îi reprezintă pe zeii lor cu figuri omeneşti, atribuindu-le toate înclinările lor. S-a spus, pe drept cuvânt, că dacă triunghiurile şi-ar face un zeu, acesta ar avea desigur trei laturi."

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 369

"Punct contrapunct" de Aldous Huxley

    "Punct contrapunct" nu are un fir epic bine conturat, însă alcătuieşte un ansamblu de evenimente şi de tipuri de oameni din diverse zone ale societăţii englezeşti pe care le putem chiar clasifica şi astfel extrage anumite arhetipuri.
   Aldous Huxley scoate în evidenţă, de exemplu,  tipul omului strict intelectual, care nu are capacitatea de a empatiza, de a se indentifica emoţional cu ceilalţi şi nici măcar cu propria familie, deci care nu poate înţelege cu adevărat stările celorlalţi.
    "- Eşti ca o maimuţă aparţinând laturii supraomeneşti a umanităţii. Eşti aproape uman, ca aceşti sărmani cimpanzei. Singura diferenţă este că cimpanzeii încearcă să-şi înalţe gândurile, sentimentele şi instinctele, iar tu încerci să te cobori până la sentimente, folosindu-te de intelectul tău. Eşti aproape uman. Te afli chiar la limită, sărmane Phil."
    Apoi ne descrie scene de sentimentalism dus la extrem, de către persoane care nu pot trăi pentru altceva în afară de emoţii. Ceea ce se poate înţelege din asta este importanţa echilibrului care trebuie să existe între emoţii şi intelect.
   Tabloul societăţii, cu eternele sale false politeţuri, cu discuţii mai mult sau mai puţin de substanţă, cu interese de rang sau avere, ne apare, cu mici diferenţe de înveliş, ca şi cel din ziua de azi şi dintotdeauna.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 531

"Leviathan" de Julien Green

 
 "Leviathan", o carte plină, atât de plină încât o poţi simţi adeseori sufocantă. Atmosfera este copleşitoare, sentimentul neîncetat că nici un personaj nu are de ales, totul se petrece pentru că astfel trebuie să se petreacă.
    Acest motiv strivitor al destinului care nu lasă voinţele personajelor nici măcar sa prindă contur şi să se afirme revine mereu în romanele lui Julien Green. Învălmăşeala de sentimente şi senzaţii lasă foarte puţin loc gândirii clare şi iată că aşa-zisul liber arbitru ajunge rareori să fie exercitat.
    "I se părea că dacă ar fi fost prins ar fi  ispăşit crima altuia. Era ca şi cum şi-ar fi comis nelegiuirea într-o criză de somnambulism...Din această cauză nu simţea nici o remuşcare... Poate fi sufletul tras la răspundere pentru ceea ce făptuieşte braţul, pentru ceea ce rosteşte gura? De ce n-ar exista şi momente când se produce un divorţ între actele omului şi voinţa sa? Poate că uneori slujim unor forţe necunoscute nouă, care profită de faptul că suntem orbiţi de furie şi ni se substituie şi ne dictează gândurile."

    Cartea a fost tentantă pentru mine datorită analizei psihologice care se poate face asupra ei şi pentru că scoate în evidenţă cursul vieţii aşa cum ne e teamă să recunoaştem că este.

Număr de pagini: 277

"Gog" de Giovanni Papini

    Dragostea mea pentru "Gog" a început prima dată când am citit cartea şi a crescut cu fiecare re-citire. Este o carte excelentă, plină de idei, unele mai năstruşnice, altele mai puţin, dar toate plecând de fapt de la un fond serios, de la nişte întrebări fundamentale, evident în stilul lui Papini.

    Totul este expus ca un ansamblu de file de jurnal, atribuite lui Gog, un personaj interesant cunoscut într-un sanatoriu ("Conversaţia lui era foarte ciudată: trecea de la o discuţie paradoxală, dar adeseori inteligentă, la ieşiri de o vulgaritate mai rea decât josnică: bestială.") care, având resursele materiale, călătoreşte foarte mult şi îşi doreşte să cunoască toate ciudăţeniile pe care lumea modernă le are de oferit.

    Vă doresc să găsiţi cartea tot atât de savuroasă pe cât am găsit-o eu.

Aruncă o privire înăuntru !

Număr de pagini: 262